







Pardoseli din cauciuc (dale din cauciuc) utilizabile în amenajarea suprafeţelor construcţiilor civile, industriale, zootehnice.
Produse, de cea mai inalta calitate, obţinute prin intermediul tehnologiilor avansate de termobaropolimerizare.
Avantaje
Tehnologie nu foarte scumpă care asigură generarea unor produse care pot fi utilizate doar în aplicaţii indoor, datorită instabilităţii legăturilor dintre granulele din cauciuc.
Dezavantaje
Instabilitatea legăturilor dintre granulele din cauciuc
Nu rezistă la solicitări repetate
Nu rezistă la forţele de îngheţ – dezgheţ
Nu poate fi folosit în mediul umed
Nu rezistă la UV
În prezenţa unui agent de transport elimină negru de fum
Aplicaţii
Indoor, ca strat suport sub parchet, folosit în vechile săli de sport doar ca izolator termic şi strat compensator
Covorul obţinut prin acestă tehnologie se numeşte TARTAN
Deoarece nu a beneficiat de sortarea granulelor această tehnologie a fost pionierul din acest domeniu.
Folosirea granulelor cu dimensiuni diferite (nesortate) sau în amestec cu alte produse reciclate (plastic, PVC, etc) sau cu resturi de anvelope „aşchii” produce dezechilibru în distribuţia forţelor apărute la încercările mecanice ceea ce duce la ruperea legăturilor şi la distrugerea rapidă a produsului.